duminică, 20 martie 2011

Piure de urzici de post


Mie îmi plac foarte mult urzicile. Îmi place să le manânc, dar îmi place şi să le culeg. E imposibil să ieşi la o plimbare cât de scurtă primăvara în natură şi să nu dai peste ele. Şi e mare păcat să nu le culegi. Ştiu că se pot cumpăra de la piaţă, dar mie îmi par mai gustoase cele culese de mine. Mulţi o să strâmbe din nas şi o să se plângă că înţeapă. Hai să vă spun ceva : întotdeauna m-au înţepat mai aprig la ales şi la spălat decât la cules unde plec grijulie cu o mănuşă.
Am vorbit destul, să trecem şi la fapte.

urzici (după părerea mea, cât de multe)
ceapă
sare

Urzicile culese sau cumpărate se aleg (de paie, fire de păr şi alte impurităţi), se spală foarte bine, preferabil în câteva ape şi se opăresc în apă cu sare.
Ceapa curăţată şi spălată se taie mărunt şi se căleşte în puţin ulei. Urzicile se scurg, se toacă mărunt şi se pun peste ceapă cu puţină apă şi se lasă să fiarbă. Eu nu le las să fiarbă prea mult pentru că le prefer aşa cum se spune la paste "al dente".
Se servesc ca atare cu mujdei de usturoi şi mămăliguţă, sau cu hrean şi pâine, ori ca garnitură la o friptură de orice fel.
Macris                                                                   

Leurda

"Fineţuri" : eu culeg din pădure şi adaug la acest piure de urzici şi leurdă şi măcriş. Leurda îi dă un uşor parfum de usturoi, iar măcrişul un gust acrişor deosebit. Despre calităţile terapeutice nici nu mai are rost să vorbim - e probabil cel mai bun remediu împotriva asteniei de primăvară.

2 comentarii:

  1. ziua buna. mare mare rugaminte ! am mare nevoie de macris (toata planta, cu radacina cu tot) pt. un tratament naturist pt. cancer mamar. am vazut ca dvs. cunoasteti aceasta planta si o culegeti de prin paduri. va rog ajutati-ma. id-ul meu de mail este giuliamrd (yahoo). mii de multumiri si astept un semn pe mail. cele bune.

    RăspundețiȘtergere
  2. nu va suparati dar nu vi se pare ca poza pe care ati puso dv. nu e cu macris?

    RăspundețiȘtergere