miercuri, 15 iunie 2011

Ouă cu ceapă

Când am început eu să citesc, citeam absolut tot ce găseam în biblioteca de acasă. Aşa am citit şi câteva cărţi de bucate. Îmi plăcea colecţia "Caleidoscop" pentru că avea desene tare simpatice. Una dintre preferate era "Preparate din ouă" (sper că nu am greşit titlul, aşa am reţinut eu) unde ouăle vorbeau,se plimbau, stăteau pe canapea, într-un cuvânt erau năstruşnice. După ce am citit mai multe reţete de acolo, mi-am făcut curaj (pe la 12 ani când nu erau părinţii acasă) şi am încercat una care părea bună şi uşoară. PRIMA MEA REŢETĂ! Şi primul succes! Acum nu am cartea  ca să redau fidel reţeta, dar am s-o scriu aşa cum mi-o amintesc şi cum o fac când am chef să mă alint.

Ingrediente pentru o porţie :
 un ou fiert tare
o ceapă
50 g unt
o lingură rasă de făină
100 ml vin alb demidulce
sare
piper

Ceapa tăiată julien (feliuţe) se căleşte cu puţină sare în untul topit, maxim 5 minute. Se adaugă lingura de făină, învârtim puţin (2-3 secunde) în tigaie (în nici un caz nu prăjim făina!) şi turnăm imediat vinul deasupra. Ăsta a fost momentul fascinant pentru mine când am gătit prima oară în viaţa mea: să observ cum se transformă totul într-un sos minunat fără cocoloaşe (aşa m-am speriat eu că o să fie când am văzut amestecul de ceapă, unt şi făină) şi fără nici un efort!
Adăugăm sare şi piper după gust şi stingem focul.
Turnăm sosul într-o farfurie şi ornăm deasupra cu oul fiert aşa cum se vede în fotografie.

Se serveşte ca gustare caldă sau rece. Eu nu am reuşit să aflu cum e rece :)).

Poftă bună !

Ciorbă de peşte

Prima dată am mâncat ciorba asta făcută de vărul meu pe malul Dunării dintr-un cap de somn de vreo 2-3 kg. Mâncam şi nu-mi venea să cred ce bună e! Mama mea făcea ciorba de peşte cu orez şi nu-mi plăcea deloc, iar de asta nu mă mai săturam. Normal că am cerut reţeta şi nu fac decât acest fel de ciorbă de peşte cel puţin până când gust alta care să-mi  placă. Sper să vă placă şi vouă.

Ingrediente:

1 kg peşte sau capuri de peşte proaspăt (cel mai bun ar fi somnul, dar merge foarte bine şi crapul, fitofagul, etc.)
o ceapă
un morcov
o rădăcină de pătrunjel
3, 4 gălbenuşuri
200 g smântână
oţet
sare
piper alb


După ce călim puţin ceapa tăiată mărunt, morcovul şi pătrunjelul tăiaţi rondele, adăugăm apă şi lăsăm să fiarbă. Curăţăm peştele de intestine, solzi, branhii şi osul amar. Dacă aveţi un peşte mare (peste 2 kg) încercaţi să scoateţi cu grijă ficatul fără să se spargă fierea (e o beşică plină cu lichid galben-verzui). E foarte gustos prăjit şi plin de vindecătorul ulei de peşte. Când s-au fiert legumele adăugăm peştele. Eu prefer să fac ciorba asta doar din cap de peşte mare pe care după ce fierbe îl scot şi îl dezosez. În felul ăsta ciorba are doar bucăţi mici de carne de peşte fără oase. Se bat gălbenuşurile cu smântână şi puţin oţet (2-3 linguri; de gust se drege la sfârşit) şi se toarnă încet în oală amestecând continuu. Nu se brânzeşte smântâna şi nici nu se coagulează gălbenuşurile dacă sunt amestecate cu oţet. Se adaugă după gust sare, piper alb, oţet şi mujdei de usturoi.
Se serveşte cu mămăliguţă, mujdei de usturoi, smântână, ardei iute şi puţin pătrunjel verde tocat mărunt.

Poftă bună !

marți, 14 iunie 2011

Salată de ceapă cu bulion

Simplu şi bun. Cu salata asta la mine treaba merge puţin pe dos : adică nu caut o salată cu care să servesc o mâncare ci caut mâncarea cu care să servesc salata de care mi se face poftă destul de des.

Ingrediente pentru o persoană de-o poftă :)

o ceapă mare preferabil roşie, dar la nevoie merge perfect şi albă
3 linguri pline cu bulion
1, 2 linguri ulei
3, 4 linguri apă
sare
piper

Ceapa se taie julien (feliuţe) se freacă bine pe tocător cu sare grunjoasă (ca să nu mai fie iute şi să supere stomacul) şi se spală în strecurătoare cu apă rece. Se amestecă restul ingredientelor ca să arate ca un sos omogen şi se toarnă peste ceapă.

Merge foarte bine pe lângă o omletă, cartofi prăjiţi, pilaf sau orice mâncare care cere o garnitură de salată.

Poftă bună !

Pastă de brânză dietetică

O variantă dietetică a pastei de brânză pentru cei care ţin la siluetă, dar şi la mâncarea gustoasă.

Ingrediente :
1/2 kg. brânză de vacă
1/2 kg. urdă
200 ml. lapte
o ceapă mare roşie tocată mărunt
o legătură mare mărar tăiat mărunt
Opţional se poate adăuga o legătură ridichi sau un ardei gras tocate fin.

Se omogenizează foarte bine toate ingredientele la robot sau cu o lingură de lemn. Dacă e necesar mai adăugaţi puţin lapte. Se adaugă după gust sare. Dacă ţineţi o dietă fără sare, adăgaţi puţin tarhon tăiat mărunt.

Se serveşte pe pâine cu roşii sau în tartine cu o felie de salam, muşchi, jambon, etc.

Poftă bună!

luni, 13 iunie 2011

Pastă de brânză

Oricât de mult vă place pasta de brânză din comerţ (indiferent de producător), vă garantez că aceasta o să vă placă mai mult. Şi nici nu e greu de făcut!


Ingrediente :
1/2 kg. brânză de vacă dulce
1/2 kg. telemea sărată de vacă sau caş de oaie
100 g. unt după gust (mai mult dacă brânza de vacă e mai scoaptă, mai puţin dacă e o brânză grasă , untoasă)
o ceapă mare roşie tocată mărunt
o legătură de ridichi tocate fin
o legătură mare de mărar tăiat foarte mărunt


Se mixează la robot (sau se freacă foarte bine cu o lingură de lemn) toate ingredientele. Potriviţi de gust, adăgând dacă e nevoie unt şi/sau sare.


E delicioasă unsă pe o felie de pâine, eventual servită cu roşii, sau în tartine cu o felie de salam, pastramă, etc.


Poftă bună !